Endodonţia reprezintă aria medicinei dentare care se ocupă cu tratamentul afecţiunilor pulpei dentare (“nervul dintelui”) şi a parodontiului apical.
Terapia endodontică cuprinde tratamentul pulpei şi a rădăcinii dintelui, având ca scop salvarea dinţilor infectaţi şi menţinerea lor pe arcadă. Afectarea pulpei dentare apare odată cu progresia cariei dentare netratate sau în urma unor traumatisme.
Simptomele care indică nevoia unei terapii endodontice sunt: sensibilitatea la stimuli termici (rece, fierbinte), la dulce, durerea spontană, durerea la masticaţie.
Tratamentul mecanic propriu-zis (prepararea canalelor radiculare) se poate realiza cu instrumente manuale şi instrumente rotative, având ca scop:
- îndepărtarea conţinutului camerei pulpare de la nivelul canalelor radiculare;
- crearea accesului pentru irigarea cu soluţii dezinfectante a întregului sistem endodontic;
- crearea spaţiului necesar tratamentului medicamentos şi a obturaţiei de canal;
Tratamentul endodontic efectuat cu ajutorul microscopului, oferă posibilitatea de a vizualiza detalii care nu pot fi observate cu ochiul liber. Este metoda cea mai eficientă în stabilirea unui diagnostic corect şi eficient. Folosirea microscopului în tratamentele de canal a permis rezolvarea multor cazuri foarte dificile prin: identificarea canalelor suplimentare, instrumentelor fracturate sau uitate pe canale, identificarea perforaţiilor radiculare, refacerea tratamentelor de canal incorecte.